3. Falsele adevăruri ale societarii contemporane – „Lupta ca sa câştigi”

Competitivitatea este cuvântul cheie in orice democraţie capitalista. Competitivitatea in sinea ei nu este rea ci, din contra, un factor de progres general. Competitivitatea este definita ca fiind o şansa mai mare de succes intr-un anumit domeniu datorita unor proprietati superioare  / calitati specifice. Din pacate, cam uitam sa definim si acele „proprietati superioare  / calitati specifice”

Dictonul modern din spatele competitivităţii este „lupta ca sa câştigi”. „Si, care e problema?” mă vei întreba cu siguranţa. Ei bine, in primul rând discutam de ceva incomplet. La baza, dictonul din spatele definiţiei succesului era latinescul „ora et labora”, respectiv „roagă-te si munceşte”. Acest „roagă-te” presupunea ideea de Dumnezeu in toate, de etica si moralitate. Munca presupunea efortul propriu al fiecărui individ. Daca scoatem componenta de Dumnezeu, moralitate, etica, rămânem cu actualul „lupta ca sa câştigi”

Valorile capitalismului – banul si puterea – nu sunt in sinea lor rele, ele fiind mijloace prin care se poate creste, dezvolta, ajuta si progresa când se afla in mana omului priceput si cumpătat. Tatăl minciunii ne invata ca in capitalism succesul înseamnă numai ceva măsurat in bani si putere, indiferent pe calea pe care sunt obţinute. Si aici este sofismul, invatatura greşita. Fiindcă rezultatul final este bun numai daca este obtinut pe mijloace bune si daca omul potrivit obţine lucrul potrivit lui însuşi.

Si, iată, acum trăim intr-o societate care se afla intr-o profunda criza, financiara si de direcţie, care se datorează in primul rand unei crize morale, unei crize de Dumnezeu fără precedent. Astfel am reusit sa ajungem aici intrucat „competitivi” nu  au fost oamenii oneşti si buni, ci cei care au ştiut sa fure, sa păcălească, sa fie aroganţi si hulitori. Majoritatea firmelor de succes au ajuns acolo datorita unei serii de licitaţii si contracte obţinute in baza diverselor fraude… de moralitate. Politicienii care ne conduc sunt acolo nu fiindcă au fost ceruţi de popor, ci fiindcă au ştiut sa joace un joc murdar de culise pentru a fi puşi pe liste si susţinuţi electoral. Managerii de instituţii au ajuns acolo in special pe criterii politice, sau mai pe romaneste fiindcă au avut abilitatea sa se facă acceptaţi intr-un sistem in care nu contează competenta ci capacitatea de a oferi „sefului” spagi si garanţi cat mai mari.

Iar aceasta criza, vrem sau nu vrem sa credem, are de a face cu religia. Toate sondajele efectuate in ultimul an au arătat faptul ca a crescut mica infracţionalitate („sa nu furi”) si s-au înmulţit cazurile de depresii (dovada a lipsei de credinţa si nădejde), etc.

Si cu toţii suntem vinovaţi pentru ceea ce se întâmpla, fie ca vrem sau nu sa credem. Sunt de vina cei care au obţinut putere economica sau de decizie prin furt si acţiuni imorale. Sunt de vina cei care fara sa se gândească in perspectiva au fost necumpătaţi si au cheltuit ce nu aveau strict in dorinţa unui trai cu satisfacţii materiale mai mari. Sunt de vina cei care au demolat „siguranţele” sistemelor financiare ca si cei care au ascuns faptele reale din spatele unor iluzorii „creşteri”. Sunt de vina cei care au ajuns sa fie angajaţi ca specialişti in baza unor note pe care le-au obţinut copiind sau oferind plocoane. Sunt de vina cei care nu au luat atitudine împotriva risipei.  Nu continui, lista fiind extrem de lunga. Iar toate acestea se datorează unei mentalitatea de  ”a avea” fara „ a merita”, de a obţine pe orice cale un rezultat final chiar daca este nemeritat.

Referitor la faptul ca trebuie sa te rogi mai intai si sa il ai pe Dumenzeu in tot ceea ce faci si cea ce doreşti Iisus ne spune urmatoarele (Matei, 7):

„7. Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.

8. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide. (…)

11. (…) Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El”

Caţi dintre noi cerem de la Dumnezeu cu sârguinţa si sinceritate înainte de a dori sa obtina orice? Caţi dintre noi, daca nu obţin ceea ce isi doresc, nu sunt dispuşi sa întreprindă acţiuni imorale petru a-si atinge scopul? Subliniez „daca nu obţin” deoarece de multe ori nu ştim ce cerem, suntem naivi, lipsiţi de înţelepciune, si vrem lucruri care de multe ori nu ne ajuta. Iar Iisus nu spune ca Dumnezeu va da tot ce i se cere, ci ca „Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune”. Este o mare diferenta.

Putini sunt cei care sunt dispuşi sa renunţe la cele lumeşti cu seninătate si sa se resemneze in fata lipsurilor, precum Iov spunea mai demult „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”. Suntem obijnuiti sa avem comori in conturi, in ziduri sau acte, nu in imparatia veşnica a lui Dumezeu. Luptam si facem orice ca sa câştigam, sa dobândim, sa avem, chiar daca lupta pe care o ducem este imorala si nejustificata.  Iar când faci lucruri imorale, începi sa iubeşti acele obiceiuri rele si sa le urăşti pe cele bune. Sa il iubeşti pe tatăl imoralităţii si sa-l urăşti pe Creatorul Bunatatii.

Sau, cum spunea Iisus: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

Petru a incheia articolul intr-o maiera pragmatica, te provoc la un calcul. Aduna pe deoparte „investitiile” de timp si de bani in „cele lumesti”. Apoi aduna „bogatia” de timp si bani pe care o ai ca si „comoara neîmpuţinată în ceruri”, insemnand acte caritabile, ajutor dat celor care aveau nevoie, timp de rugaciune, etc. Cele doua nu trebuie sa fie egale, fiind clar ca trebuie totusi sa petrecem un timp mai mare pentru traiul si cheltuielile cotidiene. Masura veche intre cele doua era pentru cele materiale de 1 la 10, (periodic omul aducea zeciuiala la templu) si 1 la 7 pentru timp (sau mai precis o zi pe saptamana). Iisus nu cere a saptea sau a zecea parte, nu pune limite, nu ne obliga sa dam lunar si nici nu ne „executa silit”. Poate masurile vechi sunt cam grele, poate acum ni se cere mai putin. Dar cat de putin? Te las pe tine sa decizi, dar pun un pariu: Rezultatul final pe care tu il ai e mult mai mic decat 1 la 10.. sau 1 la 30… sau 1 la 100.

Daca insa in eforturile pe care le faci ca sa obti ceva iti faci timp pentru o mica rugaciune, iar daca dupa ce il obti faci sacrificiul si rupi o parte din ce ai pentru a ajuta pe aproapele tau… cred ca te vei apropia de masura ceruta de Isus.

This entry was posted in Filozofie si religie. Bookmark the permalink.

Comments are closed.